OMD Mamaia – Constanța a semnat contractul de achiziție pentru elaborarea strategiei de marketing a destinației

OMD Mamaia - Constanța a semnat contractul de achiziție pentru elaborarea strategiei de marketing a destinației. FOTO OMD Mamaia - Constanța

În luna august a acestui an, Organizația de Management al destinației Mamaia – Constanța anunța că va elabora și implementa strategia de dezvoltare și marketing turistic la nivel local.

Organizația a semnat contractul de achiziții pentru serviciile de realizare a strategiei cu firma BrandBerry din Brașov.

Implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic are rolul de a duce la îmbunătățirea serviciilor oferite, a imaginii destinației și la extinderea sezonului turistic:

“Realitatea ultimilor ani ne-a arătat că destinația Mamaia – Constanta are nevoie de o abordare nouă, una îndrăzneață și în pas cu vremurile pe care le traversează turismul mondial. Aceasta direcție poate fi identificată numai printr-o consultare deschisă a operatorilor din turism, autorităților, dar mai ales a turiștilor care vin an de an să viziteze Constanța”, a precizat Călin Ile, expert turism BrandBerry.

Reprezentanții Organizației de Management al destinației Mamaia – Constanța spun că acest pas reprezintă o obligație asumată în dosarul de avizare la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al OMD-ului local:

“Am încredere în profesionalismul noului partener contractual, așteptăm cu nerăbdare întâlnirile cu toți factorii interesați din destinația Mamaia-Constanta și bineînțeles, interpretarea datelor. Este evident faptul că avem nevoie de o strategie de marketing turistic, iar procedura de achiziție a urmat toți pașii legali. La baza selecției a stat criteriul prețului cel mai mic, combinat cu portofoliul și profesionalismul firmei”, a adăugat George Măndilă, președinte al Organizatiei de Management al Destinației Mamaia-Constanta.

Destinația Mamaia – Constanța este una dintre cele mai cunoscute din Romania și tocmai acest aspect transformă proiectul de realizare a strategiei de marketing într-o mare provocare:

“Avem încredere că experiența noastră ne va conduce pe drumul cel bun în găsirea unei soluții care să ofere unitate în comunicarea destinației Mamaia- Constanta, dar care să respecte în același timp specificul  particular al obiectivelor turistice din destinație”, este de părere Romulus Oprică, sociolog.

Elaborarea strategiei va începe la 1 noiembrie, iar finalizarea ei ar trebui să aibă loc în luna martie a anului viitor, având o durată de aplicare de 6 ani, din 2024 și până în 2029 inclusiv.

Totodată, reprezentanții companiei BrandBerry au precizat că elaborarea strategiei va deține un calendar de activități, care va include mai multe etape: analiza informațiilor disponibile public despre destinație, o serie de cercetări cantitative de măsurare a percepției și așteptărilor stakeholderilor (autorități, operatori din industria ospitalității și turiști), identificarea unor exemple de bune practici din destinații similare, interviuri și focus-grupuri de calibrare a strategiei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*