MAPN-ul a anunțat la câteva ore după articolul CTnews.ro referitor la tehnica militară a armatei SUA debarcată în Portul Midia și transferată în Baza de la Mihail Kogălniceanu, că „militari din Forţele terestre ale SUA dislocate în Europa vor sosi din Polonia, la sfârșitul acestei luni, împreună cu tehnica militară din dotare, la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa, ca parte a angajamentului Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității flancului estic al NATO, în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve.“
Cei aproximativ 500 de militari americani fac parte din Batalionul 1 al Regimentului 16 Infanterie din cadrul Brigăzii 1 – parte a Diviziei 1 Infanterie, şi au în dotare tancuri M1 Abrams și mașini de luptă ale infanteriei M2 Bradley. Aceştia vor participa, în acest an, la exerciţii multinaţionale alături de militari din structuri ale Forţele Terestre Române.
În plus, la Mihail Kogălniceanu vor sosi și circa 100 de militari și elicoptere de tip CH-47 Chinook, AH-64 Appache, UH-60 & HH-60 Black Hawk, din cadrul Brigăzii 1 Aviație de Luptă ce face parte, de asemenea, din cadrul Diviziei 1 Infanterie. Aceștia vor efectua exerciții împreună cu militari structuri din Forțele Aeriene Române, antrenamente bilaterale, de tip joint și multinaționale.
De asemenea, Escadrila 572 Elicoptere, din cadrul Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, va asigura pe toată durata exercițiului serviciul CASEVAC (Casuality Evacuation) cu un elicopter IAR 330 PUMA echipat și pregătit pentru acest gen de misiuni. De menționat este și faptul că Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu asigură o parte din personalul care va încadra detașamentul Forțelor Aeriene Române care va fi pus la dispoziția ONU în cadrul misiunii MINUSMA, începând cu luna octombrie a acestui an.
În afară de România, Brigada 1 Aviație de Luptă a dislocat, în această perioadă, militari și tehnică de aviație în Germania, Letonia și Polonia.
Unitățile americane vor staţiona în România pentru o perioadă de nouă luni, după care vor fi înlocuite de alte unități de luptă, asigurându-se astfel o prezenţă consistentă, bazată pe rotaţie continuă, în Europa.
„Dislocarea în țara noastră dezvoltă cooperarea româno-americană în domeniul securităţii, asigurând oportunităţi de antrenament în comun, care vor spori capacităţile aliaţilor şi partenerilor NATO, vor îmbunătăţi interoperabilitatea structurilor Armatei României angrenate în activitățile comune, precum şi capacitatea generală de a răspunde la o potenţială criză.
Dezvoltarea parteneriatului strategic româno-american reprezintă un obiectiv major asumat la nivel naţional, atât pe palierul politic cât şi militar. În acest context, prezenţa rotațională a forţelor americane pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre, precum şi sprijinul asigurat de SUA în procesul de modernizare a capabilităţilor naţionale de apărare au un rol esenţial în actualul context de securitate din regiunea țării noastre“, se mai arată în comunicatul MAPN.
Be the first to comment