O țintă aeriană de mici dimensiuni a traversat frontiera terestră a României în zona Gura Portiței, iar apoi a ajuns până la Cogealac

Aeronave F-16. FOTO SMFN

O țintă aeriană de mici dimensiuni a traversat, în această dimineață, frontiera terestră a României în zona Gura Portiței, iar apoi a ajuns până la Cogealac

Potrivit Ministerului Apărării, sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea.

„Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Astfel, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței, oră la care Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din zona de  nord-est a județului Constanța.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei, care a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu această dimineață, cercetări în zonă.  

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea” – Ministerul Apărării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*