O persoană în stop cardio-respirator la Festivalul NEVERSEA

O persoană care participă la Festivalul NEVERSEA este resuscitată de către echipajul SMURD de la unul dintre punctele de prim ajutor.

Știre în curs de actualizare.

Persoană în cauză nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.

“Un voluntar SMURD a descoperit, în perimetrul festivalului, o persoană inconștientă. La fața locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Ancheta va fi preluată de IPJ Constanța”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea

UPDATE

În jurul orei 21.15, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află decedată, în perimetrul festivalului.

Deplasați la fața locului, colegii mei au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din București.

S-au dispus măsurile specifice pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că pe trupul neînsuflețit nu sunt urme vizibile de violență.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*