Descoperire macabră la primele ore ale dimineții, în Tabăra Năvodari. O persoană de sex feminin a fost găsită spânzurată, atârnând în afara unui balcon.
O femeie care au trecut miercuri dimineață pe lângă clădirile fostei Tabere din Năvodari a făcut o descoperire macabră. Trupul unei femei atârna în gol, fără viață, în afara unui balcon de la etajul I, cu un laț de gât.
S-a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipaje ale IPJ Constanța, ale Serviciului de Ambulanță și a ISU Dobrogea.
„În jurul orei 6.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați de către o femeie să intervină în zona unei clădiri dezafectate (tabăra Năvodari, cantina Victoria), unde se afla trupul neînsuflețit al unei persoanei, femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani. Identitatea victimei nu a fost stabilită până la acest moment. Cercetările la fața locului continuă și la acest moment“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Be the first to comment