O persoană a murit într-un incendiu în Pecineaga. FOTO ISU Constanța
O persoană a fost găsită moartă după ce pompierii constănțeni au intervenit, în cursul nopții de luni spre marți, pentru lichidarea unui incendiu ce izbucnise la o casă din Pecineaga.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină, în cursul nopții de luni spre marți, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință în Pecineaga. Sosiți la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la o casă.
„Au intervenit pentru localizare și lichidare trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD B din cadrul Secției Mangalia, cu 13 pompieri”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Până să fie stins, focul a distrus casa în totalitate, pe o suprafață de 200 mp.
„Din nefericire, o persoană a fost găsita decedată. Cauza probabilă a rămas în curs de stabilire”, au mai precizat sursele citate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
36 de copii cu posibilităţi materiale reduse, care nu au văzut niciodată Marea Neagră, se află în vacanţă pe litoralul românesc, în cadrul campaniei #PrimaZiLaMare, derulată de turoperatorul Paralela 45 şi de organizaţia umanitară Concordia, […]
Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marți 15 mai pe dereaua localității Castelul, zona fiind cunoscută drept „câmpul benzinarilor“. Solicitarea a fost făcută în jurul orei 21.00, la fața locului fiind trimis un […]
Misiune plină de emoții pentru paramedicii de la Stația de Pompieri Hârșova: au adus pe lume, în ambulanța SMURD, un bebeluș perfect sănătos. Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța că o femeie […]
Be the first to comment