Un bărbat a fost găsit în stop cardio – respirator într-un apartament din municipiul Constanța, în care a izbucnit un incendiu.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 17.00, când o persoană a anunțat că într-un bloc de pe strada Soveja este mult fum pe casa scării. La fața locului au fost trimiși nouă subofițeri cu autoscara și o autospecială de stingere plus un echipaj SMURD.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au depistat un incendiu într-un apartament, iar în interior a fost găsita o persoană de sex masculin, inconștienta. A fost preluata de echipajul SMURD B și i se fac manevre de resuscitare.
UPDATE:
„La ora 16:49 am fost solicitați prin 112 sa intervenim la un incendiu, izbucnit la un apartament, situat la un bloc pe strada Soveja, la etajul 10. La solicitare au intervenit o autospeciala de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, unde 9 pompieri au acționat timp de 74 de minute. Au ars electrocasnicele și mobilierul din livingul open space (cu bucătărie). Cauza probabila este scurtcircuit la motorul frigiderului care ulterior s-a propagat la întreg frigiderul. Victima de sex masculin, în vârstă de 74 de ani a fost găsită în pat, inconștientă, iar în urma manevrelor de resuscitare a avut semne vitale și transportată la Spitalul Județean“, au declarat reprezentanții ISU Constanța.
Be the first to comment