Astăzi, 81 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție și-au început cariera de polițist în județul Constanța.
Astfel, corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-a mărit cu 67 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoția octombrie 2022, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școlile de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Drept urmare, agenții de poliție urmează să-și desfășoare activitatea în structurile de ordine publică (53), investigații criminale (9), rutieră (4) și criminalistică (1), în cadrul structurilor și subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Totodată, 14 agenți de poliție au fost repartizați în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța,
Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor experimentați și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.
Be the first to comment