O nouă plângere penală la adresa Arhiepiscopului Tomisului, clasată. Sesizarea viza faptul că mai multe persoane fuseseră împărtășite cu o linguriță comună

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Cătălin SCHIPOR

O nouă plângere penală la adresa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost clasată de procurorii constănțeni, sesizarea vizând faptul că mai multe persoane fuseseră împărtășire cu o linguriță comună.

Pe 14 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța dispunea o primă clasare a unei plângeri penale formulate de către „Asociația pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentant legal Emil Moise. Acesta îl acuza pe IPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului, și alți doi preoți de infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe 20 mai 2020, Emil Moise a făcut o nouă plângere penală, de data aceasta către DIICOT – Constanța, cu trei acuze la adresa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a preoților slujitori din arhiepiscopie: zădărnicirea combaterii bolilor, instigare publică și comunicare de informații false. Totodată,  pe 21 mai 2020, trei cetățeni formulau o altă plângere penală către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care IPS Teodosie și alți preoți din arhiepiscopie erau acuzați tot de infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

“În concret, plângerile penale acuzau faptul că ritualul de împărtășire cu o linguriță comună a mai multor credincioși a pus viața acestora în pericol, în contextul pandemiei de coronavirus, iar mesajele publice emise de către IPS Teodosie și Arhiepiscopia Tomisului, în legătură cu continuarea săvârșirii acestui ritual, ar constitui instigare publică a credincioșilor și comunicare de informații false. Formulate într-un ton de hărțuire a ritualului, plângerile penale mai susțineau că folosirea unui prosop la împărtășire, a unor bucăți de anafură pe care credincioșii le luau după împărtășire sau consumul vinului rămas în potir, de către preoți, sunt tot infracțiuni și chiar sfidare a autorităților publice și a Patriarhiei”, a spus Arhiepiscopia Tomisului printr-un comunicat de presă.

DIICOT – Constanța a dispus clasarea cauzei cu privire la comunicarea de informații false și a trimis către Parchet celelalte două cauze.

“Parchetul a reunit aceste plângeri într-un nou dosar penal, față de care a dispus clasarea cauzelor, în 2 iulie 2020, după cum urmează: față de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală; față de preoții Arhiepiscopiei Tomisului a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ne exprimăm nădejdea că această nouă clasare va înceta ostilitățile penale la adresa clericilor sau a ritualului canonic de împărtășire dintr-un cult recunoscut oficial de către statul român. Totodată, ne vom ruga pentru pacea sufletească și liniștea duhovnicească a celor ce li se pare că sfințirea vieții, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ar constitui o infracțiune”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*