O nouă captură de droguri făcută de DIICOT în nordul stațiunii Mamaia – de data aceasta este vorba de cocaină

Imagini BCCO cocaină confiscată. FOTO BCCO

După ce în urmă cu câteva zile, trei tineri – doi din București o o fată din Mangalia au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă o cantitate mare de pastile de ecstasy, procurii DIICOT împreună cu polițiștii BCCO au dat o nouă lovitură: aproape 50 de grame de cocaină au fost depistate în urma unui flagrant și a unor percheziții în Mamaia Nord.

În cursul zilei de 17 august polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au depistat doi bărbați care ar fi oferit spre comercializare droguri de mare risc.

Cei în cauză, doi bărbați de 60 și respectiv 34 ani, din București, ar fi încercat să pună în vânzare 3 grame de cocaină, pe raza stațiunii Mamaia, în schimbul sumei de 300 de euro.

După flagrant, poliţiştii au efectuat şi o percheziţie într-un complex imobiliar din nordul staţiunii Mamaia, unde au identificat şi ulterior ridicat în vederea continuării cercetărilor, 2 grame de cocaină, 0,2 gr fragmente comprimate de MDMA (drog de mare risc), un cântar electronic, un recipient din sticlă cu urme de cocaină şi un dispozitiv de prizat cocaină.

De asemenea, a fost precheziţionat şi autoturismul care aparţine unuia dintre bărbaţi, unde au fost identificate 42,9 grame cocaină, un dispozitiv de prizat cocaină, 16 pliculeţe autosigilante goale, două telefoane mobile, suma de 8775 lei şi 500 euro.

Persoanele în cauză au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, unde procurorul de caz a dispus măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat şi punerea sub control judiciar a celuilalt.

Bărbatul reţinut a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*