O mașină s-a răsturnat la intrarea în localitatea Ovidiu dinspre Constanța

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Ovidiu. FOTO Facebook/Info Trafic/Marinică Eusebiu

Trei persoane au văzut moartea cu ochii după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, accidentul s-a produs pe DN 2A, dinspre Constanța, la intrarea în localitatea Ovidiu, înainte de sensul giratoriu. A avut loc o acroșare în urma căreia un autoturism Ford Ka a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. La fața locului a fost solicitată și intervenția Serviciului de Ambulanță, fiind găsite trei victime cu răni superficiale, care nu au avut nevoie de transport la spital.

Pentru că victimele nu au dorit să depună plângere, accidentul rutier acesta a fost trecut ca și tamponare, cei implicați fiind îndrumați către Biroul Accidente Ușoare al Serviciului  Rutier.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*