O mașină în care se aflau patru persoane s-a răsturnat la intrarea în stațiunea Mamaia

Mașina s-a răsturnat și s-a oprit în gardul parcului acvatic. FOTO Captură video

O tânără „pilită“ le-a oferit prietenilor cu care se afla în mașină, momente de neuitat. În stațiunea Mamaia a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe carosabil, iar în cele din urmă s-a oprit în gardul de la Aqua Magic. Din fericire, o singură persoană a fost rănită ușor. 

Accidentul s-a produs, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în jurul orei 1.30, când o tânără de 27 de ani, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa, dinspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu către Năvodari. La intrarea în stațiune, în zona Aqua Magic, din cauza neatenţiei, a acroşat o baliză de separare a sensurilor, a pierdut controlul asupra direcţiei, ieșind în afara părţii carosabile către dreapta unde a intrat în coliziune cu gardul de la Aqua Magic, răsturnându-se.

În autoturism se aflau patru persoane în momentul producerii accidentului, iar inițial au existat suspiciuni cu privire la persoana care a condus mașina, în acest scop fiind testate mai multe persoane. În cele din urmă s-a stabilit că la volan se afla tânăra de 27 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice rezultatul fiind de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei femei de 35 ani, pasageră dreapta faţă în autoturism.

Pe numele conducătoarei auto a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*