O mașină de poliție aflată în misiune a intrat în coliziune cu un autoturism. Șoferul acestuia a fost rănit ușor

O mașină de poliție aflată în misiune a intrat în coliziune cu un autoturism, iar șoferul acestuia a fost rănit ușor.

Potrivit Poliției Județene Constanța, la data de 29 octombrie,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Biroul Rutier au identificat în trafic un autoturism care circula cu viteza de 120 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteza este de 50 km/h.

“Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, efectuând viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers.

Autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, șoferul acestuia fiind ușor rănit.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*