O lebădă cu pui de pe lacul Neptun a fost salvată de jandarmi

Lebădă cu pui. FOTO IJJ Constanța

O lebădă cu pui de pe lacul Neptun a fost salvată de jandarmii constănțeni.

Potrivit IJJ Constanța, ieri un cetățean din Neptun a semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112 faptul că pe lacul din stațiune este o lebădă cu probleme.

„Jandarmii constănțeni s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că lebăda se agățase într-un cîrlig de pescuit iar nylonul atașat de cârlig i se înfășurase în jurul gâtului și al corpului, imobilizându-i o aripă și unul dintre picioare.

Cu ajutorul unui mincioc de pescuit jandarmii au reușit să captureze lebăda iar apoi i-au desfăcut cârligul și nylonul din jurul corpului. Lebăda a fost eliberată și s-a întors alături de cei trei puișori ai săi, care au fost spectatori la intervenția jandarmilor” – IJJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*