O individă care fura împreună cu o minoră din apartamentele din Constanța și alte orașe prin metoda „împrietenire“, a fost reținută de către polițiști

Mașină de poliție în stațiunea Mamaia. FOTO Cătălin Schipor

În urma cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt din locuință prin metoda ,,împrietenire – prezentare produse cosmetice”, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat două persoane de sex feminin, o minoră de 15 ani și o femeie de 31 de ani, din municipiul Galați, bănuite de comiterea faptelor.

Astfel, în zilele de 4, 5 și 7 decembrie 2018, cele două femei ar fi săvârșit furturile pe raza municipiului Constanța, asupra unor persoane în vârstă.

La data de 27 februarie, polițiștii constănțeni, cu sprijinul colegilor din cadrul IPJ Galați, au efectuat o percheziție la domiciliul femeii de 31 de ani, care ulterior a fost reținută pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore și introdusă în CRAP al IPJ Constanța, urmând ca la data de 28 februarie să fie prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că cele două femei ar fi săvârșit alte 3 furturi din locuință în municipiul Craiova – zilele de 6,7 și 9 mai 2018 și una în municipiul Galați pe 14 ianuarie. De asemenea, a mai fost identificată o femeie, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Galați, aflată în prezent în închisoare, care ar fi participat la comiterea infracțiunilor de pe raza municipiului Craiova.

Polițiștii constănțeni continua investigațiile pentru probarea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*