O femeie din Galați a furat peste 20.000 de lei, de la doi bătrâni din Constanța, după ce a pretins că reprezintă un supermarket

Bicicliștii, în atenția polițiștilor constănțeni: au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale. FOTO arhiva IPJ Constanța

Polițiștii constănțeni au prins o femeie din Galați care a furat peste 20.000 de lei de la doi bătrâni din municipiul Constanța, după ce a intrat în locuințele acestora pretinzând că reprezintă un supermarket și are cadouri pentru clienții fideli.

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că în urma cercetărilor în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat o femeie, de 33 de ani, din județul Galați, bănuită de comiterea faptei.

Astfel, la data de 21 februarie, polițiștii Secției 2 au fost sesizați de un bărbat, de 81 de ani, cu privire la faptul că la ușa sa s-a prezentat o femeie, pretinzând că este reprezentantă a unui supermarket și donează produse de curățenie persoanelor în vârstă. Aceasta ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate pentru completarea unor formulare și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras, dintr-un portofel, suma de 18.100 de lei.

Totodată, la data de 24 februarie, polițiștii Secției 2 au fost sesizați de către o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că la ușa sa s-a prezentat o femeie, pretinzând că este reprezentantă a unui supermarket și are cadouri pentru clienții fideli. Aceasta ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate și profitând de neatenția sa, ar fi sustras, dintr-un portofel, suma de 2.500 de lei.

La data de 25 martie, polițiștii Secției 2, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Galați, ocazie cu care a fost identificată femeia în cauză, precum și bunuri cu valoare probatorie.

Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*