O echipă de specialiști ai Petromidia, împreună cu autoritățile de resort, vor stabili cauzele incidentului de vineri

Rompetrol Rafinare anunță stingerea integrală a incendiului de pe platforma Petromidia, în urma intervenției prompte a echipelor de pompieri militari, asistați de pompierii de pe platforma industrială și anunță că nu mai există nici un risc la nivelul platformei.

„Prin măsurile adoptate, incidentul a fost neutralizat și nu există în acest moment niciun alt risc. Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităților și partenerilor, precum și pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident. (…)La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de  specialiști care, împreună cu autoritățile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În același timp, se va realiza și o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară și o predictibilitate în ceea ce privește repornirea instalațiilor din rafinărie”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, în care se mai precizează că aceasta va continua să asigure livrarea de carburanți pentru stațiile Rompetrol din Romania și regiunea Mării Negre.

Potrivit reprezentanților companiei, încă de la începutul incidentului, tot personalul a fost evacuat în siguranță, stabilindu-se un traseu și o zonă strictă, doar pentru accesul și intervenția echipelor de intervenție. De asemenea, procesele operaționale din rafinărie au fost oprite, sistemele de ventilație au fost pornite, pentru a elimina orice altă sursă care ar fi putut duce la propagarea incendiului.

„În momentul izbucnirii incendiului, în zona instalației de hidrofinare petrol motorină (HPM) se aflau cinci angajați Rompetrol Rafinare. Compania depune toate eforturile necesare pentru ca cei afectați să beneficieze de cele mai bune condiții de spitalizare și tratament al rănilor. În funcție de procedurile medicale și situația colegilor, analizăm și posibilitatea ca aceștia să fie transportați în unități specializate din afara țării, cu sprijinul companiei și al autorităților. Totodată, departamentul de resurse umane este în contact direct cu familiile celor afectați.

Rompetrol Rafinare își oferă tot sprijinul pentru familia colegului care, din păcate, a decedat în urma incendiului. Condoleanțe familiei!”, se mai precizează în documentul citat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*