Încă un velier a confirmat participarea la Regata Marilor Veliere, eveniment care va avea loc în portul Constanța, între 8 și 11 septembrie 2016. Este vorba despre Kruzenshtern, velier din Clasa A (cea mai mare posibilă), care va reprezenta Rusia.
Nava a fost construită în anul 1926 și s-a numit inițial Padua, după orașul italian cu același nume. A purtat multă vreme însemnele Germaniei, iar atunci când nu era pe mare putea fi găsită în portul Hamburg.
Între 1938 și 1939, Padua a înregistrat un record mondial, care nu a fost depășit nici azi. A realizat cel mai scurt voiaj al unui velier pe relația Hamburg – Australia, via Chile, și retur, în 8 luni și 23 de zile.
După 20 de ani, în 1946, velierul a fost predat Rusiei, în urma celui de-al Doilea Război Mondial. A fost rebotezat după exploratorul rus Ivan Fyodorovich Kruzenshtern.
Între 1961 și 1965, Kruzenshtern a executat misiuni de-a lungul Oceanului Atlantic, Mării Mediterane și Caraibelor, iar în 1965 a fost transferat Ministerului Rus al Pescuitului pentru a fi folosit de studenții care se pregăteau să devină pescari.
De-a lungul timpului nava a fost folosită atât în filme germane (trei la număr), cât și în mai multe pelicule sovietice. Ba mai mult, în 1997 a fost subiectul unui documentar britanic numit „Tall Shop” și transmis de Discovery Channel.
În prezent, Kruzenshtern ancorează în porturile Kaliningrad și Murmansk și este al doilea cel mai mare velier încă funcțional, după Sedov, o altă navă rusească ce are origini nemțești.
Velierul Kruzenshtern este foarte ușor de recunoscut datorită coloritului său specific: negru cu o dungă albă, un simbol al navelor care făceau comerț cu Estul.
Portul Constanța este prima etapă din Regata Marilor Veliere (Black Sea Tall Ships Regatta 2016). De aici, navele vor ajunge în Novorossiisk, Rusia (16 – 19 septembrie), Sochi, Rusia (21 – 25 septembrie) și în Varna, Bulgaria (1 – 4 octombrie).
În total, la startul regatei sunt așteptate 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.
Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân și Liga Navală Română, cu sprijinul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaționale ce se desfășoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizație non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activității sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele și promovarea prieteniei și înțelegerii la nivel internațional.
Be the first to comment