Căruțele pe drumurile publice și mai ales pe cele naționale continuă să fie un real și constant pericol. Marți după amiază, o căruță care a virat la stânga de pe un drum național a fost spulberată de un autoturism angajat într-o depășire.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15.00, când un bărbat de 54 ani a condus autoturismul marca VW Passat, pe DN 2A, dinspre Constanţa către Hârşova. În apropiere de Hârșova, pe fondul efectuării unei manevre de depăşire peste marcajul simplu continuu, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de o femeie, în vârstă de 50 de ani, care se deplasa în acceaşi direcţie de mers şi efectua viraj la stânga pentru a intra pe un drum de pământ.
La fața locului a fost trimis elicopterul SMURD și un echipaj SMURD C Constanța. La fața locului a fost găsită un copil de în vârstă de 12 ani, cu leziuni interne, care a fost preluat de elicopterul SMURD si o femeie de aprox 50 de ani cu multiple traumatisme, a fost preluată de ambulanta terapie intensivă mobilă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Be the first to comment