Numărul turiștilor sosiți în prima jumătate a lui 2020 în județul Constanța a scăzut cu aproape două treimi față de aceeași perioadă a anului trecut

Portul turistic Tomis. FOTO Cătălin SCHIPOR

Numărul turiștilor români care au vizitat județul Constanța în primele șase luni ale acestui an a scăzut cu aproape două treimi comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Scăderea este și mai mare, de peste 80 de procente, în ceea ce privește numărul turiștilor străini.

Potrivit Direcției Județene de Statistică Constanța, numărul turiștilor sosiți în primele șase luni din anul 2020 a fost de 133,8 mii persoane, față de 338,3 mii persoane în aceeași perioadă din 2019, înregistrându-se o scădere de 60,5 la sută.

„Și numărul înnoptărilor scade: numai 365,7 mii înnoptări în primele șase luni din 2020, față de 978,5 mii înnoptări înregistrate în aceeași perioadă din 2019”, au transmis reprezentanții DJS Constanța.

Turiștii străini, în număr de 4.953 persoane, sosiți în primele șase luni din anul 2020, sunt cu 81,9 la sută mai puțini decât numărul turiștilor străini sosiți în primele șase luni din 2019 și dețin o pondere de 3,7 la sută în totalul turiștilor.

„Numărul turiștilor străini sosiți în primul semestru din 2020 este mai mic decât jumătate din numărul turiștilor străini sosiți doar în luna iunie 2019 (10.369 persoane)”, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*