Numărul turiștilor sosiți anul trecut în județul Constanța a scăzut cu mai mult de un sfert față de aceeași perioadă din 2019

Numărul turiștilor sosiți anul trecut în județul Constanța a scăzut cu mai mult de un sfert față de aceeași perioadă din 2019

Numărul turiștilor români care au vizitat județul Constanța în cursul anului trecut a scăzut cu mai multe de un sfert comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Scăderea este și mai mare, de peste 80 de procente, în ceea ce privește numărul turiștilor străini.

Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS) Constanța, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2020 au însumat 1004,5 mii, cu 27,2 la sută mai puține față de cele din anul 2019, o scădere mai puțin accentuată față de cea observată la nivel național (52,3 la sută). În anul 2020, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județ au reprezentat 98,7 la sută în timp ce turiștii străini au reprezentat 1,3 la sută, cu 3,5 puncte procentuale mai puțini decât în anul 2019.

„Se poate observa o prezență mai redusă a turiștilor străini în județul Constanța față de media la nivel național unde proporția sosirilor de turiști străini în anul 2020 a fost de 7,2 la sută în total. Cea mai mare pondere în totalul turiștilor străini au deținut-o cei sosiți din Europa – 75,6 la sută din totalul sosirilor de turiști străini, cei mai mulți fiind turiștii din Uniunea Europeană, urmați de sosirile turiștilor din America de Nord, 14,2 la sută din totalul sosirilor de turiști străini. La nivel de țară de rezidență a turiștilor străini, primele cinci țări din care au sosit turiști străini în județul Constanța în anul 2020 au fost Germania, Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și Italia”, se arată într-un raport al DJS Constanța.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2020 au fost în număr de 3497,4 mii, cu 32,7 la sută mai puține decât cele înregistrate în anul 2019. În anul 2020, din numărul total de înnoptări, cele ale turiștilor români au reprezentat 98,7 la sută în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 1,3 la sută, o proporție cu 3,7 puncte procentuale mai mică decât cea din anul 2019 – 4,0 la sută. Similar cu structura observată în cazul sosirilor, cea mai mare pondere a numărului de înnoptări în totalul înnoptărilor turiștilor străini, a fost deținută de înnoptările turiștilor din Europa – 75,8 la sută din înnoptările turiștilor străini, urmată de înnoptările turiștilor din America de Nord – 14,8 la sută din înnoptările turiștilor străini.

Durata medie a șederii în anul 2020 a fost de 3,48 zile pentru turiștii români și de 3,45 zile pentru turiștii străini. Durata medie a șederii pentru toți turiștii sosiți în anul 2020 în județul Constanța a fost de 3,48 zile, în scădere cu 7,4 la sută față de anul 2019. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2020 a fost de 40 la sută, în scădere cu 9,3 puncte procentuale față de anul 2019.

În ce privește distribuția sosirilor de turiști pe tipuri de structuri de cazare turistică, singura creștere a numărului de turiști a fost pentru cei cazați în bungalouri cu 4,0 la sută, în anul 2020 față de anul 2019, pentru toate celelalte tipuri de structuri de cazare înregistrându-se scăderi atât pentru numărul de sosiri cât și pentru numărul de înnoptări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*