Numărul infracțiunilor comise vara aceasta pe Litoral a scăzut cu 12,5 la sută comparativ cu sezonul trecut

FOTO IPJ Constanța

În acest sezon estival, în urma acțiunilor permanente ale polițiștilor, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, numărul faptelor de natură judiciară sesizate pe Litoral a scăzut cu 12,5 la sută, comparativ cu vara trecută.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța, pentru siguranța turiștilor care au ales să petreacă vacanța pe litoralul românesc au fost intensificate acțiunile în perioada 1 iulie – 6 septembrie. La aceste activități, au participat 200 de polițiști detașați din teritoriu, în 2 serii, suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră.

În această perioadă, polițiștii au aplanat 534 de stări conflictuale, au soluționat 308 reclamații, petiții și scrisori ale cetățenilor și au efectuat controale la peste 420 de locuri de cazare pentru turiști. De asemenea, au intervenit la 4.367 de apeluri directe și prin serviciul 112.

Pentru combaterea faptelor cu violență, polițiștii au efectuat 76 de acțiuni, fiind constatate 501 infracțiuni și aplicate 2.647 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 920.000 de lei.

Pe linia sistemelor de pază, au fost organizate 17 acțiuni, fiind aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 169.100 de lei.

Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 6.837 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000.000 de lei (dintre care 2.516 sancțiuni pentru nerespectarea limitei de viteză). De asemenea, au fost constatate 170 de infracțiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 996 de permise de conducere și 215 certificate de înmatriculare.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au acționat împreună cu reprezentanți din cadrul DSV și OPC Constanța, fiind verificate 296 de societăți comerciale. În urma acestor activități, au fost constatate 35 de infracțiuni și aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 528.500 de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Constanța au verificat deținătorii de arme letale, iar polițiștii de la structura de prevenire a criminalității au acționat permanent pentru informarea turiștilor și personalului unităților hoteliere, în scopul prevenirii oricăror fapte antisociale.

Pentru limitarea răspândirii COVID-19, polițiștii au verificat modul în care sunt respectate măsurile sanitare de agenții economici și de cetățeni.

În urma acțiunilor din teren și a activităților preventive și de informare, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, au fost înregistrate cu 12,5 la sută mai puține infracțiuni judiciare (furturi din auto, furturi din spații de cazare, din societăți comerciale, furturi din buzunare, genți, loviri, fapte de distrugere, tâlhărie, vătămare corporală și înșelăciuni).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*