Numai unul din trei medici constănțeni de familie fac testare COVID gratuită în cabinete. Apelul prefectului Silviu Coșa

Prefectul Silviu Coșa. FOTO Adrian Boioglu

Prefectul Silviu-Iulian Coșa a transmis luni, 07 februarie, o scrisoare deschisă către medicii de familie din județul Constanța, în condițiile în care, în acest moment, rata de infectare în municipiul Constanța este de peste 30 la mia de locuitori, dar numai unul din trei medici de familie este implicat în procesul de testare.

În scrisoare se face apel la implicarea cadrelor medicale în procesul de testare COVID gratuită în cabinetele în care își desfășoară activitatea.

Mai jos regăsiți scrisoarea deschisă trimisă de prefectul Silviu-Iulian Coșa către medicii de familie din județul Constanța:.

„Stimați medici de familie constănțeni,

Suntem la o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori, doar în municipiul Constanța. Mai precis, pe fiecare scară de bloc sunt trei persoane infectate. Oamenii suferă în casele lor, în așteptarea ambulanțierilor suprasolicitați de numărul imens de cereri de testare. Asta, cu toate că au la dispoziție un corp de profesioniști, apți să abordeze integral pacientul și problemele sale, cu toate implicațiile biologice, psihologice, familiale şi sociale care pot interveni în apariția și evoluția bolii. Mă refer la dumneavoastră, medicii de familie.

Din păcate, la ora acestui apel, pe care respectuos vi-l adresez tuturor profesioniștilor medici de familie constănțeni, doar 144 de colegi fac testare gratuită în cabinete. 144 din peste 400, câți sunteți la nivelul județului. Asta înseamnă că un doctor aproape că se ocupă de pacienții a trei medici de familie, pentru că nu poate refuza cetățeni acoperiți de asigurarea de sănătate, dornici să beneficieze de un serviciu gratuit, care li se cuvine.

Dacă în rândul dumneavoastră ar fi mai mulți colegi dispuși să testeze în cabinete, am avea un screening general al populației mult mai eficient, cu ajutorul căruia am putea ieși mai bine și mai rapid din acest impas epidemiologic.

Cifrele nu mint, în condițiile unei tulpini care generează un număr ridicat de infectări, dar mai redus de spitalizări, așa că diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănțenii aflați pe listele dumneavoastră, diferența între o răceală <<dusă pe picioare>> și o internare în ATI.

Așadar, fac apel la bunăvoința dumneavoastră să vă alăturați acestui demers, cel de testare gratuită în cabinetele în care vă desfășurați activitatea. Rolul medicului de familie, într-o situație precum cea în care ne regăsim de doi ani, este unul vital.

Fiți parte a soluției și faceți un serviciu celor care își pun mari speranțe în dumneavoastră!

Cu stimă,

Silviu-Iulian Coșa

Prefectul Județului Constanța“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*