Nu lăsa focul să-ți distrugă casa. Pompierii recomandă curățarea periodică a coșurilor de fum

Pompierii de la ISU Dobrogea
Pompierii de la ISU Dobrogea

Noaptea trecută, în jurul orei 21:40, un apelant al numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa cu privire la producerea unui incendiu, la o locuinţă, în municipiul Medgidia.

La adresa indicată, s-a deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Medgidia şi a constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul coşului de fum. Mai precis, ardea funinginea depusă în interior.  Întrucât exista posibilitatea propagării incendiului la locuinţă, pompierii militari au stins din fază incipientă flăcările, acestea afectând doar coşul de fum.

Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.

Pompierii adresează cetăţenilor rugămintea ca, în cazul în care constată prezenţa unor astfel de nereguli la propriile locuinţe să procedeze la înlăturarea lor, prin respectarea următoarelor condiţii:

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
  • în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi exterior, se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm;
  • la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
  • gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*