Primăria Constanța, prin SC Confort Urban, a decis instituirea unor noi reglementări rutiere în cartierele Faleză Nord, Tomis II și Piața Chiliei.
Potrivit reprezentanților instituției, decizia a fost luată în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor și nevoia de fluidizare a traficului rutier.
„Decizia vine în urma vizitelor din teren și discuțiilor cu cetățenii, consultării cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și cu experți în sistematizare rutieră. Subiectul a fost analizat și avizat favorabil în cadrul Comisiei de Circulație din care fac parte reprezentanți ai administratorului drumului public, ai Serviciului Rutier Constanța, ai CT BUS, dar și din partea Primăriei Constanța”, au transmis sursele citate.
Proiectul de resistematizare rutieră va fi implementat, începând cu data de 16 mai, iar circulația rutieră va fi reorganizată astfel:
- pe strada Salonic se va institui sens unic dinspre strada Ion Rațiu spre strada Yokohama;
- pe strada Petru Vulcan se va institui sens unic dinspre strada Mircea cel Bătrân spre strada Maramureș;
- pe strada Crișanei se va institui sens unic dinspre strada Maramureș spre strada Mircea cel Bătrân;
- pe strada Războieni se va institui dublu sens pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Chiliei.
Autoritățile locale fac apel către participanții la trafic ca în contextul noilor reglementări să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Be the first to comment