Noi sensuri unice în Constanța. FOTO Primăria Constanța
Primăria Constanța a anunțat că proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Începând cu data de 22 noiembrie, circulația rutieră va fi reorganizată astfel:
– pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Farului spre strada Poporului;
– pe strada Salcâmilor, se va circula dinspre strada Poporului spre strada Farului.
Instituirea regimului de sens unic pe aceste străzi a fost necesară atât pentru decongestionarea traficului rutier, cât și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste șase tone de alimente – pește și carne, expirate, au fost descoperite de polițiștii constănțeni în urma unei descinderi la o firmă din Costinești. Potrivit IPJ Constanța, poliţişti din cadrul Secției Regionale Transporturi Constanța, […]
Peste 2.300 de pachete de țigări, de proveniență Serbia, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră constănțeni la bordul unei nave, ascunse în interiorul canapelelor din cabina de ședință a echipajului. Potrivit Gărzii de Coastă, […]
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în zona Stadion pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie în containerul Polaris amplasat pe strada Chiliei, la intersecția cu strada Panait Cerna. În aceste containere pot fi depuse: mobilier […]
Be the first to comment