Primăria Constanța anunță că un tronson al străzii Călărași a redevenit de luni, 06 februarie, cu dublu sens. Potrivit reprezentanților instituției, proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Astfel, circulația autovehiculelor se va realiza în ambele sensuri pe tronsonul delimitat de strada Mihai Viteazu și strada I.G. Duca.
„Prin implementarea acestei măsuri se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă. Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat la cererea locuitorilor din zonă, fiind avizat favorabil de Comisia de Circulaţie și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier”, au mai transmis sursele citate.
Drept urmare, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primele 10.000 de abonamente pentru Festivalul Neversea vor puse în vânzare pe 5 decembrie la ora 14, la un preț special. Ediția de anul trecut a festivalului de la malul mării va avea loc între […]
Micul Titulescu, pupila lui Adrian Năstase ajunsă premier, a fost demis astăzi de Dragnea, șeful PSD. Dacă Dragnea nu se trezea la timp, oamenii putea striga liniștiți “demisia” în stradă fără ca Ponta sau Oprea […]
Un bărbat de 34 de ani și trei minori sunt cercetați de polițiștii constănțeni pentru furt și șantaj, prejudiciul fiind de 80.000 de lei. La data de 11aprilie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – […]
Be the first to comment