Procurorii au oferit noi detalii din ancheta realizată în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase și au precizat că au fost audiați primii martori și vor fi vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere din unitatea medicală.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Sadîc Zafer, a declarat că există o echipă numeroasă care face cercetarea la fața locului și a început audierea martorilor.
“Avem o echipă numeroasă care face cercetarea la fața locului, atât lucrători de poliție, cât și specialiști în domeniul investigării incendiilor. În paralel cu cercetarea la fața locului în care am implicat și reprezentații spitalului, care să poată oferi informații despre împrejurările producerii evenimentului ca să putem să putem să aflăm date despre amplasarea paturilor și amplasarea aparaturii medicale în saloane, a sistemului de supraveghere video, locul în care se afla fiecare pacient la momentul producerii incendiului.
Am procedat la audierea de persoane care ar putea să ofere informații despre ce s-a întâmplat în dimineața respectivă. Am audiat dintre pacienții care au scăpat cu viață, din fericire, care sunt într-o stare relativ bună în prezent așa că o să încercăm să ne dăm seama care a fost sursa incendiului, care a fost locul în momentul în care a izbucnit incendiul”, a spus Sadîc Zafer.
El a menționat că vor fi ridicate toate documentele necesare și înregistrările de pe camerele supraveghere de la spital.
“Efectuăm toate investigațiile, urmează să ridicăm documentele pe care ni le vor pune la dispoziție reprezentanții spitalului ca să observăm dacă existau autorizațiile și avizele necesare pentru întreaga structură, pentru instalațiile folosite, instalația electrică, instalația de oxigen și pentru alte tipuri de instalații sau aparatură ale spitalului.
Am ridicat prin punerea la dispoziție de către reprezentanții spitalului sistemele de înregistrare video, a camerelor în cele șapte saloane și de pe holul secției ATI. Sperăm să putem recupera din acestea pentru că cel puțin la prima vedere unul dintre DVR-urile ridicate, primite de la spital, este probabil deteriorat din cauza intervenției pompierilor că l-am găsit plin de apă, nu neapărat ars, deși a intrat fum în acest aparat, totuși a fost udat la intervenția pompierilor și sperăm să putem recupera datele de pe hard disk”, a afirmat Sadîc Zafer.
El a explicat că fiecare salon era dotat cu camere de supraveghere video.
“Fiecare salon era dotat cu camere de supraveghere video așa încât fiecare pacient să poată fi monitorizat în permanență. Așa cum este configurația secției ATI, toți pacienții sunt monitorizați atât video, cât și pe baza semnalmentelor, tot ceea ce înseamnă temperatură, saturație și alte date ale pacienților care le-ar putea indica celor din secție dacă pacientul se simte bine, are vreo criză, dacă îi scade saturația și alte astfel de date medicale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Be the first to comment