Neversea lansează o nouă campanie prin care premiază excelența în educație: „Student de 10”

Festivalul Neversea. FOTO Neversea

Organizatorii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, răsplătesc studenții de 10 ai României cu intrare gratuită în cele patru zile de festival. Astfel, studenții care termină cu 10 sesiunea din această vară vor avea ocazia să-i vadă pe cei mai îndrăgiți artiști ai momentului și să se bucure de experiențe de neuitat la malul mării.

Aflată la prima ediție, „STUDENT DE 10” este o campanie de promovare și de susținere a performanței în educație care continuă proiectul „BAC de 10” inițiat de UNTOLD în 2015. „BAC de 10” este cunoscută drept cea mai longevivă și de succes campanie de susținere a tinerilor care excelează la învățat. În toți acești ani, Neversea a premiat cu intrare gratuită la festival și amintiri unice peste 1.000 de absolvenți de liceu de nota 10, în cadrul campaniei „BAC DE 10”, iar acum vor să conducă demersul mai departe către studenți.

Inițiatorii campaniei cred că tinerii studenți trebuie răsplătiți, iar efortul celor care au reușit să exceleze în educație trebuie susținut. Așa că toți studenții de la universitățile de stat din România care termină sesiunea de vară cu notă maximă, primesc abonament gratuit la Neversea.

În plus, toți studenții care au promovat toate examenele din sesiunea de vară, vor putea achiziționa abonamentul Neversea la un preț special de 80 euro + Taxe. Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanță lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând link-ul http://neversea.com/studentde10. Acolo vor putea completa formularul care îi va înscrie în campanie. Studenții de 10 își vor putea ridică brățară de acces, în baza unei dovezi, din zona de Acreditări a Neversea.

„După succesul campaniei <<BAC DE 10>>, de această dată premiem performanță în educație și la nivel universitar. Toți studenții de la universitățile de stat din România care termină cu 10 în sesiunea din această vară vor fi răsplătiți cu acces gratuit la festivalul Neversea. Și pentru că vrem să ii incurajăm pe toti studenții care încă sunt, sau au avut sesiune în această vară, integraliștii vor primi și ei o reducere la abonamentul Neversea”, spune Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD Universe.

Neversea este cel mai mare festival de muzică din Europa organizat pe o plajă. Aflat la cea de-a patra ediție, Neversea 2022 aduce la Constanța, între 7 și 10 iulie, peste 150 de artiști români și internaționali. Pe scenele festivalului Neversea 2022 vor urca artiști precum: Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, TYGA, Alan Walker, Don Diablo, Alesso, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Ummet Ozcan, Tujamo, Claptone, Nicky Romero, Nervo, Quintino, Parov Stelar și mulți alții. Detalii pe neversea.com.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*