Pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legislative din domeniul incident situaţiilor de urgenţă, pe parcursul săptămânii trecute, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a organizat şi desfăşurat 63 acţiuni de control la 96 obiective din turism, alimentaţie publică şi agrement.
Pe timpul desfăşurării acestor activităţi au fost constatate 381 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 48 au fost soluţionate pe timpul controalelor. Ca urmare a neregulilor constatate, a fost aplicat un număr total de 354 sancţiuni, cuprinzând 285 avertismente şi 69 amenzi, în cuantum de 54.800 lei.
Principalele nereguli au constat în: instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neîntreţinerea instalaţiilor de stingere a incendiilor etc.
De asemenea, s-au desfăşurat sesiuni de informare a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la operatori economici, acţiuni de diseminare a informaţiilor de natură preventivă cetăţenilor, precum şi 63 de acţiuni de informare preventivă.
Din totalul controalelor de prevenire, în cursul acestui weekend, inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratului judeţean au continuat activitățile de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la obiectivele de alimentaţie publică cu aflux mare de public pe timpul nopţii (cluburi, baruri, discoteci etc.)
Astfel, personalul specializat a desfășurat 6 controale tematice inopinate de prevenire a situaţiilor de urgenţă, verificări efectuate pe timpul nopţii în staţiunea Vama Veche, în urma cărora au fost aplicate 29 sancțiuni contravenționale, din care 21 avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 4000 lei.
Be the first to comment