Nereguli grave depistate la o firmă de catering din Constanța, ce deservește spitalele din zonă

Nereguli grave depistate la o firmă de catering din Constanța, ce deservește spitalele din zonă. FOTO: CJPC

Comisarii de la Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au descoperit o serie de nereguli la punctul de lucru al firmei SC Arimex Comexim 2000 SRL, din București, furnizor de servicii de catering pentru spitalele din Constanța.

În urma unei sesizări privind existența gândacilor și a produselor cu data durabilității minime depășită, comisarii au efectuat un control amănunțit la punctul de lucru al societății, din strada Nicolae Iorga, nr.87. Cu toate că nu s-au identificat insecte sau gândaci, au fost depistate alte neconformități grave ce ridică mari probleme de igienă și siguranță alimentară.

Printre problemele constatate se numără vitrine frigorifice neigienizate cu depuneri de gheață și garnituri rupte sau murdare. În plus, ventilatoarele frigiderelor și hotele erau și ele neigienizate, având depuneri de grăsimi ce pot duce la contaminarea produselor alimentare.

Nereguli grave depistate la o firmă de catering din Constanța, ce deservește spitalele din zonă. FOTO: CJPC

Mai mult, în bucătăria unității s-au găsit ustensile nerecomandate în industria alimentară, precum cuțite cu nituri și linguri din lemn, care nu pot fi igienizate complet și pot produce contaminarea alimentelor cu care intră în contact. Totodată, în spațiul de preparare s-a constatat prezența unui calorifer ruginit și grilaje cu vopsea exfoliată și pete de rugină, reprezentând un risc suplimentar pentru siguranța alimentelor.

De asemenea, au fost descoperite și fructe nesortate și deteriorate, ceea ce ridică semne de întrebare asupra procesului de selecție și calitate a produselor utilizate.

Nereguli grave depistate la o firmă de catering din Constanța, ce deservește spitalele din zonă. FOTO: CJPC

Constatările comisarilor CJPC au determinat emiterea unei recomandări către firma în cauză de oprirea temporară a prestării serviciului de alimentație publică până la remedierea tuturor deficiențelor identificate.

În ciuda neconformităților, CJPC Constanța a precizat că spitalele nu au fost afectate de acest control, deoarece au fost aprovizionate din alte puncte de lucru ale firmei care nu au fost vizate de verificarea actuală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*