Monumentul istoric ”Casa cu Lei”, un simbol al orașului Constanța, a fost cumpărat de Monsson Trading

Casa cu Lei din Constanța. FOTO Monsson Trading
Casa cu Lei din Constanța. FOTO Monsson Trading

„Casa cu Lei“, o clădire reprezentativă pentru orașul Constanța, aflată în patrimoniul arhitectural al României și deținută anterior de o firmă privată a fost cumpărată recent de furnizorul și traderul de electricitate și gaze naturale Monsson Trading.

”Intenția noastră este de a restaura monumentul istoric și de a-l readuce la adevărata sa valoare. În acest moment, estimăm că renovarea va dura circa trei ani, dintre care, în primul an, ne vom concentra pe obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare demarării lucrărilor de renovare pentru un astfel de monument istoric, iar în următorii doi ani vom face renovarea propriu-zisă”, a declarat Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading.

”Vrem să redăm Constanței o clădire care are o importanță istorică foarte ridicată și să readucem la adevărata ei frumusețe în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus Andrei Muntmark.

”Casa cu Lei” este una dintre clădirile istorice de referință pentru orașul Constanța, fiind construită între 1895 și 1898 la inițiativa omului de afaceri de origine armeană, Dicran Emirzian. Clădirea a fost ridicată după planurile arhitectului Ion Berindei, având un stil arhitectural ce aparține eclectismului, cu elemente din componența clasicismului, renașterii și barocului. Numele său provine de la cei patru lei prezenți pe capitelurile coloanelor de la intrare, un element ce se regăsește pe multe alte schițe ale celebrului arhitect.

”Casa cu Lei” este situată la intersecția străzilor Dianei și Nicolae Titulescu, iar în prezent este înscrisă în patrimoniul arhitectonic al României și declarată monument istoric de categoria A.

De asemenea, este important de menționat că Monsson Trading are sediul central într-o clădire istorică aflată în vecinătatea ”Casei cu Lei”, care a fost renovată complet în august 2022 din fondurile proprii ale companiei.

Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading
Andrei Muntmark, directorul general al Monsson Trading

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*