Moment festiv la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța

Moment festiv la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța. FOTO: SMFN

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează joi, 9 iunie, începând cu ora 09.45, în portul militar Constanța, festivitatea de absolvire a studiilor liceale militare, cu ocazia finalizării cursurilor anului școlar 2021-2022.

Cu acest prilej, promoția de absolvenți ai colegiului va primi denumirea onorifică „Încoronarea de la Alba Iulia – 100”. Aceasta este prima promoție care a parcurs toți cei patru ani de studiu în cadrul acestei instituții, de la reînființarea colegiului, 23 dintre absolvenți fiind fete și 76 băieți.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), elevii din fiecare an de studiu, care au obținut cea mai mare medie anuală, vor fi recompensați cu premii speciale și de excelență, iar șefului de promoție, elevul plutonier adjutant Patriche Răzvan – Gabriel, care a obținut media generală 9,88 în cei patru ani de studiu, îi va fi conferită Emblema de merit „Știința Militară” clasa a III-a. De asemenea, vor fi premiați și elevii cu rezultate meritorii la olimpiadele naționale.

Alături de tinerii absolvenți ai colegiului militar constănțean, vor fi prezenți la festivitate locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, reprezentanți ai Statului Major al Apărării și ai Statului Major al Forțelor Navale, comandanți de mari unități și de unități, personalități de la nivel local și județean, cadre didactice, părinți și rude ale elevilor. Festivitatea va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a colegiului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*