Mircea Banias susține că prin PNRR și Programul Anghel Saligny poate continua modernizarea localităților din județul Constanța

Mircea Banias

Deputatul PNL de Constanța, Mircea Banias, consideră că prin Progamul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny poate continua modernizarea localităților din județul Constanța.

Banias a afirmat că nevoile primarilor se referă la apă și canalizare, gaze naturale și reabilitarea infrastructurii.

În județul Constanța aproximativ 70% din populație trăiește in localități conduse de primari membri PNL. În ultimii ani au fost demarate numeroase proiecte de investiții atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Nevoile sunt cam aceleași, peste tot, apa curentă și canalizare, gaze naturale, reabilitarea drumurilor. În prezent, cele mai importante  programe de finanțare sunt PNRR și Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, a spus deputatul PNL de Constanța.  

Mircea Banias a explicat că prin PNRR și Anghel Saligny pot fi achiziționate mijloace de transport electrice și pot fi realizate stații de încărcare a acestora.

“Alte chestiuni care trebuiesc rezolvate țin de accesul copiilor la educație prin dotarea elevilor cu tablete și a unităților administrativ teritoriale cu microbuze. Pot fi achiziționate, prin programele de finanțare amintite, mijloace de transport electrice și stații de încărcare a acestora”, a mai afirmat Mircea Banias.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*