Ministrul canadian al Apărării merge în vizită la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Constanța

Aeronave CF-18 Hornet FOTO Wikipedia

Miniştrii român şi canadian ai apărării, Mihai Fifor şi Harjit Singh Sajjan, efectuează pe 9 noiembrie, o vizită în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, prilej cu care se vor întâlni cu militarii din cadrul detașamentului canadian dislocat în România pentru executarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită, precum și cu personal din Forțele Aeriene Române care își desfășoară activitatea în Baza 57 Aeriană.

Detașamentul canadian, format din 135 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave CF-188 Hornet, execută, alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Misiunile de Poliție Aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii dintre Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Regale Canadiene.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*