Mii de terenuri agricole, din patru comune din județul Constanța, înregistrate gratuit în evidențele de cadastru și carte funciară

Agricultura. FOTO shawnkonopaski

Peste 3.300 de terenuri agricole din patru comune din județul Constanța au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța.

Potrivit OCPI Constanța, cele 3.392 de noi cărți funciare au fost deschise în lunile octombrie 2022 și noiembrie 2022 pentru comunele Grădina – 1.154 de imobile, Băneasa – 1.334 de imobile, Chirnogeni – 535 de imobile și Ion Corvin – 369 de imobile. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au vizat o suprafață totală de 7,548,9133 de hectare. Documentele vor fi înmânate proprietarilor în perioada următoare.

În prezent, din totalul de 70 de UAT-uri din județul Constanța, au fost cadastrate în proporție de sută la sută patru comune (Topalu, Gârliciu, Ghindărești, Horia), iar în alte 51 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro.

De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*