Mii de credincioși sunt așteptați pe 30 noiembrie la Peștera Sfântului Andrei. ÎPS Teodosie va fi însoțit de 10 ierarhi din țară și străinătate

Pelerinaj și slujbă la peștera Sfântului Andrei. FOTO Adrian Boioglu

UPDATE: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent mâine la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei”, săvârșind Sfânta Liturghie cu prilejul hramului, de la ora 9.00, împreună cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și ceilalți ierarhi anunțați, alături de un sobor de preoți și diaconi. Totodată, PS Ciprian, Episcop de Melnik (Bulgaria), a anunțat că nu mai poate participa la slujba de mâine, din motive independente de voința sa.

Ortodocșii și catolicii români îl cinstesc, pe 30 noiembrie, pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Astfel, în ajunul sărbătorii, marți, 29 noiembrie, de la ora 16.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ap. Andrei” din cartierul constănțean Palas, urmată de sfințirea capelei mortuare din incinta bisericii.

Miercuri, de la ora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei” din apropierea localității Ion Corvin va fi oficiată Sf. Liturghie de către IPS Teodosie împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate: IPS Iacob, Mitropolit de Mitilini (Grecia), IPS Hrisostom, Mitropolit de Brod (Bosnia), IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), IPS Ambrozie, Mitropolit de Silistra (Bulgaria), IPS Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev (Ucraina), PS Ciprian, Episcop de Melnik (Bulgaria), IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Pavel aduse din Mitropolia de Veria a Greciei.

Concertul “Sus inima, români!”

Tot miercuri, 30 noiembrie, începând cu ora 18.00, pe scena Casei de cultură din Constanța va avea loc concertul de muzică patriotică și colinde: „Sus inima, români!” susținut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” (dirijor arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) și Muzica Militară a Forțelor Navale Române (dirijor col. dr. Cornel Ignat). Intrarea se face gratuit, pe bază de invitație, care se poate procura de la Magazinul de obiecte bisericești al Arhiepiscopiei Tomisului (situat lângă Catedrala arhiepiscopală).

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Cei doi au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.

La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care, conform tradiției, s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei.

Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită “crucea Sfântului Andrei”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*