Fostul președinte M10, Mihai Petre, a decis să intre în cursa electorală ca independent. El spune că dacă în 2011 a fost oprit de câțiva oameni dintr-un partid să facă acest gest, acum nu mai poate fi oprit de niciun partid sau politician.
“De ce vreau candidez? Pentru că mă doare să văd cum a ajuns orașul și cum șmecherii cu funcții politice și administrative își dau mâna peste omul de rând. Pentru că în ultimii 20 de ani am dobândit experiența administrativă și politică necesare unei bune guvernări locale. Pentru că vreau să pun tot ce am mai bun și tot ce știu să fac în slujba constănțenilor”, a declarat Mihai Petre.
El spune că decizia de a merge în lupta electorală ca independent este provocată de faptul că partidele au dezamăgit. Mihai Petre susține că și-a propus să ia “Constanța din mâinile grupurilor de interese transpartinice și s-o redea constănțenilor, să stopeze căderea liberă a municipiului și să-l readucă în top trei orașe românești, să transforme dezamăgirea față de felul cum arată orașul în mândria de a fi constănțean”.
Be the first to comment