Un accident aviatic a avut loc luni, 12 iunie, la ora 11.14. Un MIG 21 LanceR al Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit pe câmp, între 4 și 8 kilometri de Aeroportul Kogălniceanu. Avionul de luptă a căzut într-un lan de grâu între localitățile constănțene Culmea (3.5 km) și Nazarcea.
Pilotul român a reușit să se catapulteze înainte ca aparatul de zbor să cadă la sol. Medicii care au ajuns la el spun că bărbatul este conștient și a suferit un traumatism de coloană lombară.
În zonă au fost detașate mai multe echipaje de la ISU Dobrogea și SMURD: 3 autospeciale de la Pompierii militari, 3 mașini de la Serviciul Privat de Pompieri al Aerportului Mihail Kogălniceanu, elicopterul SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Constanța.
Pilotul a fost transportat la Spitalul de Urgență Constanța.
UPDATE. MApN a oferit mai multe detalii despre acest accident aviatic
Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilot pe o aeronavă MiG 21 LanceR a Forțelor Aeriene Române, s-a catapultat astăzi, 12 iunie, în jurul orei 11.15, în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu, în zona localității Nazarcea, județul Constanța, în timpul executării manevrelor de aterizare.
Pilotul este conștient și se află în stare stabilă. El a fost recuperat, i s-a acordat primul ajutor la fața locului și a fost transportat pe cale aeriană la Spitalul Județean Constanța.
Aeronava, care se afla în dotarea Bazei 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, decolase în jurul orei 10.00 de pe baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru a executa o misiune de antrenament în cadrul exercițiului ”Thracian Eagle 2017”, care se desfășoară împreună cu forțele aeriene bulgare.
După executarea misiunii, la întoarcerea către Mihail Kogălniceanu, pe timpul executării manevrelor de aterizare, pilotul a raportat o defecțiune majoră la motor, cu deteriorarea parametrilor de funcționare ai acestuia.
3 Trackbacks / Pingbacks