Midia Marine Terminal a demarat revizia programată la terminalul marin situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre, care servește drept punct de descărcare – încărcare a țițeiului destinat rafinăriei Petromidia din Năvodari. Această facilitate unică în România, cu o capacitate de transfer de 16 milioane de tone pe an, este deținută de Grupul KMG International și reprezintă o componentă strategică pentru operațiunile sale.
În urma unui demers riguros de selecție, Midia Marine Terminal utilizează materiale de top dezvoltate cu tehnologii de vârf, având în vedere importanța operării în condiții optime pentru siguranța ansamblului tehnic și a mediului marin. De-a lungul celor aproape 15 ani de funcționare, terminalul nu a înregistrat incidente în zona adiacentă, demonstrând angajamentul companiei față de protecția mediului și biodiversitatea litoralului Mării Negre și a Rezervației Biosferei Deltei Dunării.
Revizia va dura aproximativ trei săptămâni și implică peste 100 de oameni, inclusiv 21 de scafandri specializați și tehnicieni de scufundare, care vor lucra sub supravegherea unor specialiști cu experiență ai companiei. Lucrările vor cuprinde în principal înlocuirea a peste 50 de piese, însumând aproximativ 600 de metri de furtunuri plutitoare și submarine, produse de compania Yokohama din Japonia, cu o investiție totală estimată la 4,3 milioane de dolari.
Terminalul de tip Single Point Mooring este format dintr-o parte statică ancorată în fundul mării și o a doua parte care se leagă de nave și poate roti liber în jurul părții statice. Cu un debit maxim de operare de 7.000 de metri cubi pe oră, terminalul poate descărca o navă cu capacitate între 80.000 și 160.000 de tone într-un interval de 24-36 de ore.
În prima jumătate a acestui an, peste 30 de nave mari au fost descărcate la terminal, transportând aproximativ 2,6 milioane de tone de țiței pentru rafinăria Petromidia din câmpurile petrolifere din Kazahstan.
La acest moment, capacitatea de stocare a țițeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiții optime a celei mai mari rafinării din România.
Be the first to comment