Microrezervația din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii a fost redeschisă din data de 15 mai, alături de Acvariu și Delfinariu, mai multe săptămâni fiind închisă din cauza stării de urgență cauzată de pandemia de coronavirus.
Păsările și animalele de la Microrezervație pot fi văzute zilnic, între orele 11 – 18. Un bilet pentru adulți costă 8 lei, pentru elevi și studenți – 2 lei, iar copiii până la vârsta de 7 ani beneficiază de intrarea liberă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Până acum am fumat cu prietenii la care mergeam în vizită. Mai pe balcon, la o discuție, mai în fața casei. Am fumat în baruri și restaurante. Până și la nefumători gaseai scrumiere pe masă. […]
Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, continuă investițiile în echipamente care susțin eficientizarea fluxului operațional din rafinăria Petromidia. Cu o investiție de aproximativ patru milioane de dolari, compania a finalizat un proiect de […]
Joi, 4 februarie, la sediul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a cinci ofițeri, maiștri militari și subofițeri și a doi […]
Be the first to comment