Îngrijire tot mai precisă și mai eficientă pentru pacienții internați în secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Medici ATI de la toate unitățile sanitare din județ au participat miercuri, 14 iulie, la un program de instruire, în cadrul SCJU Constanța.
Profesioniștii în furnizarea serviciilor de asistență medicală pentru pacienți au realizat un program special de pregătire al personalului medical din ATI, după ce mai multe echipamente de înaltă performanță au fost recent achiziționate de SCJU Constanța.
Astfel, secția clinică ATI din cadrul SCJU Constanța a fost dotată cu:
- 10 ventilatoare mecanice de înaltă performanță (monitorizează statusul nutrițional al pacientului, determină capacitatea pulmonară la sfârșitul expirației, determină PeeP, etc);
- 10 monitoare funcții vitale;
- două aparate de anestezie de înaltă performanță (dintre funcțiile acestora amintim monitorizarea transmisiei neuromusculare – NMT, monitorizarea entropiei-nivelul de sedare al pacientului si al gradului de analgezie al pacientului – SPI).
„Aparatura medicală performantă este una dintre armele cele mai puternice în lupta cu COVID-19. Cu cât avem mai multe arme, cu atât suntem mai puternici. Bineînțeles că, într-un război pe viață și pe moarte, cum s-a dovedit această pandemie, este esențial să fim uniți, să formăm o echipă puternică. De aceea m-am gândit ca la cursul de astăzi, să participe cât mai mulți dintre medicii de terapie intensivă, nu doar din spitalul nostru, ci din tot județul. Pentru că toți am îngrijit pacienți cu COVID, toți am pierdut pacienți. Pentru noi toți, orice informație contează”, a declarat directorul medical al SCJU Constanța, dr. Marius Prăzaru.
Prin implementarea acestui proiect se urmărește modernizarea și tehnologizarea infrastructurii sanitare și creșterea calității serviciilor oferite, dar și a numărului de beneficiari finali de servicii medicale.
Be the first to comment