Mașină scufundată în zona Portului Mangalia. În interior se afla un bărbat care își amenințase fosta concubină că se va sinucide

Mașină căzută în mare, în zona Portului Mangalia. FOTO ISU Constanța

O mașina a fost găsită scufundată în zona Portului Mangalia, iar în interior se afla un bărbat care își amenințase fosta concubină că se va sinucide.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 27 octombrie, în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că un barbat, de 37 de ani, cu care aceasta ar fi avut o relație de concubinaj, ar fi amenințat că-și va lua viața.

„Polițiștii au început de îndată cercetările de căutare, în vederea identificării bărbatului în cauză, precum și a autoturismului cu care acesta obișnuia să circule.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a reieșit că un autoturism ar fi sărit în apele mării, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în jurul orei 01.56, de pe un postament de beton, amplasat sub podul care face legătura între strada Portului și insulița Mangalia.

La acest moment, scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila intervin în zona Portului Mangalia, pentru a scoate la suprafaţă trupul neînsufleţit al unui bărbat care se afla în vehiculul sus-menționat și stabilirea identității acestuia” – IPJ Constanța.

În zonă s-a scufundat un echipaj de scafandri de la ISU Constanța, care a găsit o mașină răsturnată în apă. Aceasta a fost scosă la mal cu o automacara, iar în interior se afla un bărbat.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*