Puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” a plecat miercuri, 14 octombrie, din portul Constanța, pentru a participa la Exercițiul multinațional „NUSRET 20”, organizat de Forțele Navale ale Turciei, în Marea Egee, în perioada 17-27 octombrie.
NUSRET 20 are ca scop perfecționarea deprinderilor echipajelor navelor în lupta contra minelor marine și vizează consolidarea și dezvoltarea nivelului de pregătire al operatorilor din acest domeniu, la standardele NATO.
Aproximativ 20 de nave și ambarcațiuni rapide, patru aeronave, trei detașamente scafandri EOD și un vehicul subacvatic autonom, din Bulgaria, Franța, Italia, Grecia, România, Spania, Turcia și SUA participă la exercițiul NUSRET 20, al cărui scenariu fictiv urmărește întărirea interoperabilității operaționale și tactice dintre forțele participante, în situația escaladării unor divergențe politico-militare dintre două state vecine.
Puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, cu un echipaj alcătuit din 68 de militari, este comandat de căpitan-comandorul Daniel Gheorma și are la bord un detașament de scafandri EOD, specializați în dezamorsarea dispozitivelor explozive subacvatice. Participarea militarilor din Forțele Navale Române la exercițiile multinaționale organizate de partenerii din Alianța Nord-Atlantică reprezintă o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea abilităților de a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de ameninţări, precum și un foarte bun exemplu de angajament față de apărarea colectivă.
Be the first to comment