Polițiștii de investigare a criminalității economice din Constanța au organizat o acțiune, context în care au ridicat articole vestimentare, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
20 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pe linia protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, în ceea ce priveşte punerea în circulaţie de produse contrafăcute, în municipiul Constanța.
În acest context, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, fiind efectuate cercetări în cadrul a două dosare penale, instrumentate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au privit locaţiile sediilor sociale, punctelor de lucru şi domiciliilor administratorilor a 3 persoane juridice, având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul de articole de îmbrăcăminte şi accesorii.
Astfel, polițiștii constănțeni au identificat, în cadrul a 2 dintre punctele de lucru ale persoanelor juridice, articole vestimentare şi accesorii în valoare totală de aproximativ 150.000 lei. Bunurile, care poartă însemnele unor mărci protejate, ar fi fost expuse în vederea comercializării. În urma verificării documentelor de provenienţă, polițiștii au stabilit că acestea sunt susceptibile a fi contrafăcute, articolele vestimentare fiind ridicate şi indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, pe parcursul desfășurării acțiunii, s-a constatat săvârşirea unei contravenţii la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, persoana juridică fiind sancționată contravențional.
Be the first to comment