Mangaliot arestat preventiv după ce a provocat un accident rutier în timp ce era băut, fără permis de conducere și a fugit de la locul faptei

Anchetă în desfășurare. FOTO Arhiva CTnews

Un bărbat din Mangalia a fost arestat preventiv pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliţiei.

Potrivit IPJ Constanța, urmare a unui accident rutier petrecut în data de 13 decembrie, în jurul orei 17.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 52 de ani, care a condus un autoturism, pe strada M.I. Dobrogeanu din municipiu, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu alt autoturism ce se afla staționat. În urma accidentului rutier, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Mangalia, a suferit vătămări corporale, acesta fiind condus la spital pentru îngrijiri medicale.

După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de cercetare penală. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că acesta avea permisul de conducere anulat.

În cursul zilei de miercuri, 15 decembrie, a fost prezentat instanței de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*