Mai multe persoane s-au autoevacuat, marți, din cauza unui incendiu izbucnit într-un bloc din Constanța

Incendiu produs într-un bloc situat pe strada Horia Agarici. FOTO cu rol ilustrativ

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină marți, 26 aprilie, pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament al unui bloc situat pe strada Horia Agarici.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de intervenție, dar, până la sosirea pompierilor, majoritatea persoanelor aflate în imobil ieșiseră singure afară.

„S-au autoevacuat aproximativ 20 de persoane. De către echipajele de intervenție au fost evacuați doi adulți și un copil”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Aceștia au mai precizat că o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.

Echipele de intervenție au reușit să stingă focul în câteva minute și au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la o mașină de spălat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*