Mai multe percheziții au avut loc în Constanța, București și Ilfov la o grupare specializată în proxenetism, iar 17 persoane sunt anchetate.
Potrivit DIICOT, la data de 08.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 9 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 8, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate în municipiile București și Constanța, dar și pe raza județului Ilfov, inclusiv la sediul și punctele de lucru ale unor persoane juridice, au fost identificate și ridicate 3 autoturisme de lux, sume de bani în echivalentul a 200.000 euro, un ceas de lux și peste 100 de telefoane mobile.
S-a reținut că, începând cu anul 2017, pe raza municipiilor București și Constanța s-a constituit și acționat un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de proxenetism în cadrul unor cluburi de noapte unde mai multe femei angajate ca dansatoare tip streaptease practică prostituția.
Liderul grupului, alături de alți trei membrii, a coordonat și monitorizat activitatea de prostituție și a asigurat cazarea tinerelor și condițiile necesare practicării prostituției prin punerea la dispoziție de camere în cadrul cluburilor.
De asemenea, prin intermediul agenților de pază angajați, au asigurat protecție fizică tinerelor determinate să practice prostituția, au colectat în folos propriu sumele de bani obținute din activitatea infracțională în baza înțelegerilor prealabile cu tinerele determinate să practice prostituția și oferit comisioane în bani persoanelor ( în special taximetriști) care aduceau clienți în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu fetele angajate în cadrul cluburilor.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Be the first to comment