Mai multe paturi pentru pacienții COVID, la Spitalul Mangalia

Spitalul Mangalia, ocupat aproape în totalitate de pacienți COVID

Spitalul Municipal Mangalia va suplimenta numărul de paturi alocate pacienților diagnosticați COVID-19, începând de luni, 27 septembrie, ca urmare a creșterii numărului de cazuri la nivel național, dar și în județul Constanța. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, atât pentru spitalul din Mangalia, cât și pentru alte instituții similare, din județ.

Astfel, unitatea medicală din sudul județului Constanța este pregătită cu 55 de paturi alocate pacienților COVID, care nu au nevoie de Terapie Intensivă și nouă paturi ATI, pentru cei cu forme grave. Restul pacienților, care suferă de diferite afecțiuni, vor fi tratați de medici ai spitalului, în regim de spitalizare continuă sau de zi, în funcție de specificul bolii.

„Întrucât incidența numărul de cazuri la nivelul județului este în continuă creștere, ne așteptăm ca în perioada următoare să avem din ce în ce mai mulți pacienți COVID – pozitiv. Noi suntem pregătiți cu materiale sanitare și echipamente medicale pentru a trata toți pacienții care vin la spitalul nostru. Vom trata la fel și pacienții COVID, dar și pe cei care au nevoie de îngrijire de specialitate, pe restul secțiilor”, a precizat managerul spitalului, Alina Dan.

Reprezentanții unității sanitare spun că modulul de triaj va fi mutat din locul cunoscut, însă tot în fața Pavilionului B, întrucât, în luna octombrie, vor începe lucrările de construcție a Ambulatoriului de specialitate, cu fonduri nerambursabile UE.

„Noua clădire va fi o extindere a Pavilionului B, cu parter și două etaje, unde vor fi amenajate cabinete medicale de specialitate, în regim ambulatoriu. Dacă lucrările se desfășoară conform graficului, sperăm ca în maximum doi ani să dispunem de un Ambulatoriu modern, construit din temelii, la standarde UE”, a mai subliniat managerul Alina Dan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*