În data de 29 mai, polițiștii locali constănțeni au desfășurat o acțiuni tematice, în intervalul orar, 08.00-16.00, în zona de sud a orașului.
Cu această ocazie au legitimat 40 de persoane, au condus la sediul unității de poliție locală 3 persoane, iar 2 minori au fost predați Protecției Copilului. Alte 15 amenzi au fost date pentru fapte de natură antisocială care vizează menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța precum răscolirea gunoiului menajer din containere și expunerea autoturismelor la vânzare pe trotuar.
În cazul autoturismelor parcate neregulamentar in scopul expunerii spre vânzare în mod nelegal, polițiștii locali au dispus ridicarea a 5 autovehicule de pe strada Șoseaua Mangaliei din proximitatea unui supermarket și a unei instituții publice. Obiectivul acestor activități a fost acela de a asigura siguranța traficului rutier și pietonal.
Deținătorii legali ai autoturismelor le vor putea recupera numai după achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare prevăzute în H.C.L nr.399/2018- Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța.
O altă activitate specifică s-a derulat pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă semnificația indicatorului rutier „Accesul interzis”.
În cadrul activității desfășurate în data de 29 mai, polițiștii locali au aplicat 51 sanctiuni contravenționale pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier „Accesul interzis”.
Be the first to comment